Ep 8- I'm sorry

Cum aveam sa mai dau ochii cu Xander acum? Mi-era jena de ceea ce facusem. De ce o facusem? Era cea mai mare greseala din viata  mea. Adica da, Tay era cam tot ce vroiam. Imi era drag...In schimb Xander...Nu, Xander nu ma privea decat ca pe sora sa mai mica, deci eram fara pic de speranta.

Acum ar fi trebuit sa ma indepartez de Xander, dar nu ma lasa inima. Nu vroiam! Mai erau inca 2 ore pana la 3, cand stabilisem sa ne vedem. Inca eram la scoala, primind critici din partea tuturor fetelor.

-Nu-mi vine sa cred ca i-ai zis DA aluia, ma repezi Mady. Doamne, S, meriti mai mult de atat.

-Stiu...stiu ca am gresit, dar asta era exact ce imi doream.

-Serios?interveni si Nikky. Eu nu asta am inteles din toate discursurile tale despre cat de minunat este Xander, cat de recunoscatoare ii esti bla bla. Poate asta vroiai inainte de accident. Inainte de Xander.

Ochii mei se scaldau in lacrimi. Stiam ca aveau dreptate. Stiam ca nu imi doream asta si, sincer, nici nu stiam de ce am luat acea decizie. Cred ca o parte din mine a vrut sa se razbune pe Xander si pe faptul ca ma trateaza ca pe un copil.

Si uite-ma stand singura pe banca, la ora 3 fara 2 minute, asteptandu-l pe salvatorul meu. Incepuse sa picure dar nu ma miscam de acolo. Imi lipsea enorm chipul lui...Il vad venind incet spre mine, ca in filmele alea romantice, in slow motion, iar inima mea facea zeci de salturi, mai mai sa-mi sara din piept.

-Buna, gargarito! zise el, zambind.

-Heeeey, Xander(stiu ca eu nu aveam habar cum sa il alint. Imi veneau in minte zeci de mii de alintaturi dar chiar nu era momentul.In plus, ii iubeam numele), zic eu, sarindu-i in brate.

-Mi-ai lipsit, micuto!

In secunda aceea am simtit cum cerul se prabuseste asupra mea. Mi-am amintit de ce ma avertizase Xander si ma simteam groaznic.

-Sony, esti ok?

-Da, sunt bine, nu te ingrijora, ii raspund, cu vocea usor tremurata.

-Ce s-a intamplat? Ceva nu e bine. Simt asta.

-Uite, Xander...Nu te-am ascultat. Imi pare rau.

-Cu ce anume? Ce-ai facut?

-Nu am stat departe de Taylor...N-nu stiu de ce nu te-am ascultat.

-Explica-mi! Cum nu ai stat departe de el? Nu inteleg, Sonia.

-M-a...sarutat si am acceptat sa ies cu el...Suntem...un cuplu..

-Esti cu Taylor? Doamne, Sonia, ce-a fost in capul tau?

TU, imi venea sa ii zic, dar ceva ma oprea. Am lasat capul in jos, asteptand sa zica ceva tot el, sa sparga linistea ce se asternu, dar singurul lucru pe care l-am putut auzi a fost sunetul pasilor sai, indepartandu-se de mine, in timp ce afara ploua cu galeata. 

EP7.-Back to life

In sfarsit acasa. Primul lucru pe care l-am facut a fost o baie luuuunga,cu multa spuma, iar apoi m-am asezat in pat. Imi era dor de camera mea. Paturile din spital sunt extrem de incomode, iar camerele sunt atat de goale si triste.

Am adormit putin si m-am trezit plangand. Am visat ca Taylor il legase pe Xander si il tortura, iar eu eram una si aceeasi cu salvatorul meu si simteam groaza si durerea lui, durere care-mi rapea puterile si-mi rupea oasele. Zambetul malefic al lui Taylor a fost ultimul lucru pe care l-am vazut inainte sa ma trezesc. As fi vrut sa il sun pe Xander, dar nu aveam cum. Era tarziu oricum. Dormisem cam jumatate de zi. Noroc ca tata, speriat ca dorm  atat de mult, a urcat pana la mine in camera sa ma trezeasca, rugandu-ma sa cobor pentru a vedea ceva.
Jos, in mijlocul holului, se afla un buchet imens de trandafiri rosii, iar in stanga buchetului era asezat un singur trandafir alb si firav. Pe ambele am gasit cate un plic. In cel de langa buchetul mare scria"Bine ai venit acasa. Abia astept sa te vad maine. Tay" iar pe al doilea"Te astept maine, 3p.m.,in parc. Voi fi pe prima banca din stanga. De fapt, nu lua in seama detaliile. Doar vino. Xander"
Am zambit involuntar, simtindu-mi inima cum bate ca nebuna. Imi lipsea prezenta lui. Cat timp am stat in spital, a fost acolo. Nu il vedeam mancand sau dormind vreodata. Dar... imi placea sa ma simt protejata. Cred ca el stia asta prea bine.
A doua zi am ajuns la scoala, iar in momentul in care am pasit pe hol am fost asaltata de grupuri de colegi, care imi puneau zeci de mii de intrebari. SFAT: FACETI TOT POSIBILUL SA NU AJUNGETI IN SPITAL. E traumatizant sa faci fata atatator curiosi.
Din multime au aparut Nikky, Mady si Ginger( o colega cu care ne intelegeam toate foarte bine), care m-au imbratisat si mi-au spus cat le-am lipsit.
-Taylor m-a intrebat non-stop de tine, zise ginger, facandu-mi cu ochiul.
-Mda, privi Mady, sceptica(TIPIC MADY), de asta exista telefon si ore de vizita la spital. A venit macar o data la tine?
-Doar in ziua accidentului, zic eu, usor deranjata.
-Las' ca Xandy nu te-a lasat singurica, rase Nikky. Ti-am zis eu, ma privi ea, zambind amuzata. Eu ti-am zis, tu nu m-ai crezut.
Dar acum incepeam sa cred. Iubeam acei ochi caprui care ma vegheau in fiecare clipa, acele buze care se asterneau pe fruntea mea in timp ce dormeam, acele degete firave care se intersesctau cu ale mele pentru a-mi da curaj si putere.
-Buna, imi zise Taylor, venind incet spre mine, zambind usor rautacios. Un fior imi strabatu sira spinarii, amintindu-mi de visul din seara precedenta.
-Hey, zambesc eu, putin fortat, dar nu apuc sa termin de rostit salutul, ca ma trezesc impinsa in spate brusc de catre el iar buzele lui le ating pe ale mele cu repeziciune. Fac un pas in spate, socata. Nu asa imi imaginam momentul acela care ar fi trebuit sa fie special, magic.

Il priveam socata, ramasesem blocata, cu zeci de ochi atintiti asupra mea.

EP 6-Povestea Lui Xander

-DIN PERSPECTIVA LUI-

Inca din momentul in care am vazut-o pe strada mea, am stiut ca trebuie sa o protejez. Nu conta de cine sau de ce, dar sentimentul ca ea avea nevoie de ocrotire nu ma parasea. Stiam ca trebuie sa fac ceva sa o tin departe de EL, dar ce?

-TU!se repezi Taylor spre mine, impingandu-ma in perete.
-Stai usor, repezitule! In caz ca ai uitat, suntem intr-un spital, ii zic eu, determinandu-l sa faca un pas inapoi si sa ma elibereze.
-De ce tu? De ce tocmai tu ai salvat-o? Dintre zecile de oameni care erau in zona, de ce tocmai tu?
-In primul rand nu era nimeni in zona, zic eu, ironic. Si in al doilea rand, era doar o pura coincidenta. Am fost omult potrivit la locul potrivit.
-Stii foarte bine ca nu cred in coincidente.
-La fel cum nici eu nu  cred in toata iubirea asta pe care se presupune ca o simti pentru Sonia.
-Nu te baga, Merlin, pentru ca nu vei iesi intreg din asta, zise el, iesind din cladirea spitalului, val-vartej.
Adevarul este ca razboiul dintre mine si Taylor a inceput de cativa ani,de pe vremea cand Eylin traia.
Imi este greu sa vorbesc despre asta, atat timp cat numai eu stiu adevarul.
Eylin era sora mea geamana. Timp de 16 ani am avut-o langa mine. Sa pierzi pe cineva cu care ai impartit totul inca din pantece a reprezentat sfarsitul fericirii mele. Nu imi mai pasa de nimeni si de nimic. Ma trezeam plangand sau strigand-o prin somn. O simteam.
Aveam 15 ani, abia intrasem la liceu. Eylin si cu mine ne-am integrat destul de usor. Prima persoana pe care am intalnit-o a fost Taylor, cu care ne-am imprietenit instantaneu. Eram destul de apropiati, pana in momentul in care s-a petrecut ceva intre el si sora mea. Au inceput sa ma excluda, sa iasa tot mai des impreuna, pana in momentul in care sora mea a disparut. Nimeni nu a stiut ce s-a intamplat. Nimeni in afara de mine.
Fiind gemeni, am avut mereu acea conexiune telepatica, inclusiv in seara aceea de mai, de cand sora mea a disparut.
Taylor nu era ce credeam a fi, iar sora mea nu a fost decat o jucarie. Nu a fost singura fata care a disparut datorita lui. Taylor nu e uman. Nu stiu exact ce e, dar stiu ca tot ce arata e un fel de ambalaj, care ascunde o bestie. Acea bestie s-a hranit cu viata surorii mele, cu fericirea ei.
Noaptea aceea de mai a fost ultima din viata ei, iar eu nu pot lasa ca acest lucru sa i se intample si Soniei. Trebuie sa o protejez cu orice pret si sa ii spun adevarul.
Taylor a inceput sirul cu sora mea pentru ca stia cine si ce suntem: vrajitori. In ziua de azi lumea nu mai crede in vraji, iar vrajitorii sunt asociati cu magia neagra si cu fortele malefice. De cand am aflat ce sunt, am incercat sa ascund asta, am incercat sa fiu normal.
Singura problema este ca din momentul in care sora mea a disparut, am inceput sa am acelasi vis in fiecare seara. De mai bine de 2 ani visez accidentul Soniei iar si iar.
De ce eu? De ce ea?

Ep. 5- Memories

   -Sunt Ce? sar eu ca arsa.

   -Prietena mea.

   -Uite, Taylor…Imi pare rau, sincer, dar eu nu imi amintesc asa ceva.

   -Stiu…Pentru ca nu te-am intrebat inca daca vrei… Imi cer scuze. Nu gaseam o metoda prin care sa iti pun marea intrebare.

    Eram cat se poate de confuza. Capul imi zvacnea. Nu imi aminteam de el absolut deloc. Si din spusele sale, era o persoana importanta din viata mea. Nu stiam ce sa fac. Urma sa ma intrebe daca accept sa fiu prietena lui. Poate ca vroiam inainte sa uit cine sunt. Acum nu imi doream decat sa ma trezesc sis a imi amintesc toata viata mea.

   Era o tacere de mormant in camera. Urasc linistea. Imi auzeam gandurile mult prea clar si ma inspaimanta asta. Niciodata nu mi-a placut linistea apasatoare. Mereu imi gasesc ocupatie. De obicei cant.

   -Sony! Tipa ea, intrand in camera in viteza si luandu-ma in brate.

O data cu parfumul ei mi-am amintit cine eram. Mi-am amintit de familia mea, de camera mea, de scoala,aniversari, prietenele mele, ce mi se intamplase  si cine era Taylor.

   -Mama! Rasuflu eu usurata. O recunosteam.

   Taylor a iesit din camera,urmat de Xander, care a zambit, salutandu-mi mama.

   -Scumpo, tata ajunge in cateva minute. Ne-ai speriat ingrozitor de tare. Din fericire, doctorul a spus  ca te vei face bine repede. Doar doua coaste fracturate si o sperietura zdravana.

   Deci de asta ma durea tot corpul. Mama plecase dupa cafea,lasandu-ma din nou singura. Am pus mana pe telefon, sunand-o pe Nikky, care inca nu aflase de accidentul meu. 

   -Sony, stai unde esti(de parca puteam pleca undeva). Venim sa te vedem.

   -Nu, nu. Nu veniti. Sunt deja 4 persoane aici. Nu am voie mai mult de 3vizitatori si deja asistentele fac crize de nervi.

   -4? Care patru?

   -Ai mei, Taylor si Xander, cel care m-a salvat.

   -Xander si mai cum? rase ea.

   -Hill...

   -Xander Hill te-a salvat? Doamne...rase si mai isteric.

   -Care e faza? zic eu, confuza.

   -Tii minte ca ti-am zis acu ceva timp ca l-am cunoscut pe baiatul perfect pentru tine? Tu nu erai prea atenta la vorbele mele, insa eu iti povesteam exact de Xander. 

   -Oh...Doamne...nu cred asa ceva.

   Dar cum sa nu il considere baiatul perfect pentru mine, cand si o mica parte din mine credea acelasi lucru?Am inchis telefonul, mintind ca trebuie sa imi iau pastilele. 

   -Cum te mai simti? ii aud vocea calda.

   -Mai bine...mult mai bine. Xander, vroiam sa iti multumesc din nou. Foarte putine persoane care ma cunosc au fost langa mine acum. Pe cand tu, care nu ai habar cine sunt, nu ai plecat de aici. Deci...multumesc. Din toata inima. 

   -Sony, ti-am mai spus. Nu e nevoie sa imi multumesti o data pe ora. Fac ce simt, crede-ma,zambi el.

   Imi incalzea inima. Il priveam si aveam impresia ca il stiu de o viata. 

   -Ti-am adus pastilele si o cana cu ceai, imi zise mama, pasind usor in jurul patului si asezandu-se langa mine. 

   Xander zambi din nou si se scuza, iesind din camera.

   -Pe Taylor il stiu, dar pe baiatul asta sunt convinsa ca nu l-am mai vazut niciodata,zise mama. Cine e?

   -E ingerul meu pazitor.

Episodul 4- Who I am

          - Xander?
         Numele lui imi suna cunoscut. Stiam ca il mai auzisem undeva, dar nu puteam sa imi amintesc unde. Si asta nu era singurul lucru pe care il uitasem.
          -Si tu esti? ma intreba el, pastrandu-si zambetul cald.
          Atunci am realizat ca nu stiam... Nu aveam habar cine sunt, de ce sunt acolo. Nu stiam ce patisem, simteam durerea cum imi invada trupul. Abia mai puteam respira. Printre lacrimi si sughituri, i-am zis:
          -Xander, nu am nici cea mai vaga idee... Cine sunt? Te rog ajuta-ma sa aflu.
          -Dar...eu nu stiu absolut nimic despre tine. Te-am gasit zacand pe strada, am reusit sa te aduc aici si atat.
          Era inutil totul. Toata stradania de a-mi aminti cum ma numesc sau orice alt detaliu legat de mine era in zadar.
         -Ti-am gasit telefonul, sari ca ars Xander, stergandu-mi lacrimile care imi siroiau pe obraji. Calmeaza-te, micuto, totul va fi bine.
         Ma linistea vocea lui. Era atat de calda si melodioasa. El era cam tot ce aveam in acea clipa.
         -Ai putea sa imi suni parintii, te rog? ii spusesem eu, inca plangand.
         El dadu din cap aprobator, luand telefonul de pe masa pe care era asezat si cauta in lista de contacte. Dupa cateva minute de vorbit la telefon(cu mama,cred), imi spuse ca ai mei stiau deja unde ma aflu si ca erau pe drum spre spital, fiind anuntati de catre medici.
         -Asta inseamna ca medicii iti stiu identitatea, zise el. Ma pot duce sa aflu mai multe, daca vrei.
         -Apreciez asta, Xander. Multumesc, am zis, in timp ce el imi zambi si parasi camera.
         Ma uimea cat altruism poate exista in anumite persoane si ma gandeam daca eu as fi putut sa ii fiu alaturi unui necunoscut. Probabil ca nu.
         -Cioc cioc!
         Ridic privirea si il vad. Nu stiam cine e. Logic,atata timp cat nici cine sunt eu nu aveam habar. I-am zambit sec, murmurand un ''Buna'' confuz.
         -Am venit aici cat de repede am putut. Tatal meu lucreaza in spital si m-a anuntat imediat ce ai ajuns aici.
         -Uhm, multumesc, e foarte dragut din partea ta.
         Fix in acea clipa intra Xander.
         -Ti-am adus ...dar nu apuca sa termine propozitia, cand observa prezenta strainului in camera in care ma aflam. Buna, murmura el.
        -Hei...zise strainul, indiferent. Tu ce cauti aici?
        -El m-a adus aici, intervin eu, ofensata de tonul cu care i se adresa strainul salvatorului meu.
        Xander imi intinse telefonul, pe ecranul caruia scria''Sonia Smith, liceul Highton. Fereste-te de Taylor Jones''
        -Taylor? il intreb, confuza.
        -Da, raspunse strainul. Ce ai patit?
        -Nimic, doar vroiam sa stiu ce faci aici.
        -Pai banuiesc ca am si eu dreptul sa imi vad iubita. Vreau sa fiu alaturi de tine la nevoie.

        Xander deveni palid si scapa paharul cu apa pe care vroia sa mi-l intinda.
       
        

Episodul 3- Unbroken

   Era perfect. Era exact ceea ce imi doream. Daca era un vis, preferam sa nu ma mai trezesc. Imi placea parfumul lui. Asteptam momentul acesta inca din clipa in care ma privise in ochi pentru prima data. Eram fericita.
   -Sony, misca! S-a sunat!
   -Argh, Mady...Imi cer mii de scuze, Taylor, zic eu, cu un zambet stins, la fel ca si momentul frumos de care avusesem parte pana in acea clipa.
   Am urmat-o pe Mady in clasa, iar la sfarsitul orei am plecat acasa. Pluteam. Eram undeva, pe un nor, privindu-i pe toti de sus, ca pe niste furnici. Iar norul era in forma de inima.
   Am colindat orasul si cateva magazine pentru a trece timpul. Trebuia sa ajung la Nikky, sa o ajut cu un proiect. Eram in cartierul ei, pe trotuar, cand imi aud soneria de la telefon( Plain White T's- Rhythm of love). Era Taylor.
   -Buna, Sony.
   -Hey, ma bucur sa te aud. Ce faci?
   -Ma duc la basket si am sunat sa vad daca ai vreun plan pentru weekend.
   -Nu, nu am. De ce?
   -Ma gandeam ca poate vrei sa iesim undeva. Mi-ar placea sa te surprind.
   -Okay, abia astept.
   -Super. Ne auzim la telefon.
   -Sigur.Ai grija de tine. Pa-pa.
   Inchid si ii dau drumul telefonului in geanta. La cum sunt eu de neindemanatica, evident ca nu prea am nimerit geanta, iar bucati din scumpul meu mobil au ajuns pe strada. Noroc ca de cand am ajuns eu acolo nu trecuse nici o masina. Totul era asa pustiu. M-am aplecat in viteza sa adun ramasitele telefonului meu, rugandu-ma sa nu se fi petrecut nimic grav, cand aud un urlet puternic:
   -AI GRIJA!
   Si nu imi mai amintesc nimic. Corpul meu era amortit, paralizat. Stiu ca am vazut o lumina puternica, orbitoare, urmata de un zgomot asurzitor. Am incercat sa raman treaza iar ultimul lucru vazut a fost o pereche de ochi caprui, speriati si confuzi.
   Nu stiu cat timp a urmat pana am reusit sa imi revin. M-am trezit pe un pat de spital, intr-o camera de un alb orbitor, capul ma durea ingrozitor iar vederea imi era incetosata. Undeva, pe un scaun, puteam distinge o silueta. Era probabil un baiat. Cred ca dormea. Am incercat sa il strig, dar corpul meu nu raspundea inca la nici o comanda pe care i-o dadeam. Ma rugam sa se trezeasca, sa vada ca incerc sa ii vorbesc. Cred ca a functionat pentru ca imediat a deschis ochii si s-a indreptat spre mine.
   -Esti bine?m-a intrebat, confuz. Am incercat sa te avertizez, dar a fost prea tarziu. Imi pare rau.
   -Sunt okay, baiguiam eu, soptit. Multumesc.
   -Ma bucur ca am fost acolo, la momentul potrivit.
   Plangeam. Nu realizez nici acum de ce. Poate pentru ca mereu m-am gandit ca mie nu mi se poate intampla asta si realizam ca ''niciodata sa nu spui niciodata'' era unica sintagma care mi se potrivea. Strainul s-a apropiat de mine, m-a sarutat pe frunte, ca un adevarat protector, apoi m-a luat de mana, timid. Mii de ace si fiori mi-au strabatut sira spinarii. Probabil si el a simtit asta, pentru ca s-a retras brusc in locul sau de pe scaun.
   -Hey, ochi caprui, il strig eu, intinzandu-ma sa il apuc din nou de mana.
   -Spune, zambi el.
   -Ai cumva vreun nume?

   -Normal, rase el. Ma numesc Xander. Xander Hill.

2- Inceputul

     -Pe bune?mă privi Nikky uimită.
     -Duh, și ceva mă face să cred că cel pe care l-ai găsit tu pentru mine coincide cu cel pe care l-am găsit eu.
     -Mă cam îndoiesc, sincer. Numele lui este Xander și...păi e cam ca tine.
     -Cum adică? Ce vrea să insemne asta?
     -Păi...e brunet, înalt, calm, inteligent, amuzant, sensibil, aveți aceleași gusturi la filme, cărți, muzică...
     -Foarte interesant, zic eu, total lipsită de chef și absorbită de privirea și zâmbetul lui Taylor.
      Îl văd întorcând capul ușor spre mine. Privirile ni se intersectează. Zâmbește. Cu acel zâmbet care mă topea. Zâmbesc și eu și-mi trec mâna prin păr. El privi în jos, încă zâmbind, cu mâinile împreunate la spate( asemeni unui școlar),lovind cu piciorul o piatră imaginară.
      Dar...cam asta fu tot. Am ajuns acasă, m-am schimbat, am stat vreo oră, poate două, apoi am intrat pe net... Addicted to FACEBOOK. ''Taylor Jones wants to be your friend. Confirm/Not now''
      Un fior m-a cuprins, însoțit de o căldură imensă, care îmi făcu sângele să fiarbă.
      ''Confirm''. Și atunci începu totul.
      S-a băgat în vorbă imediat. Era atât de vorbăreț, dar doar virtual. La școală însă era timid,rece, distant. Schița câte un zâmbet timid și atât. Iar eu tânjeam după un simplu ''bună''.
      Într-una din zile, într-o pauză, mi-am adunat tot curajul posibil, mi-am luat inima în dinți și am pornit spre banca pe care stătea, împreună cu câțiva colegi. M-am așezat în fața lui, l-am luat de mână și l-am dus puțin mai departe de zarva elevilor. Văzând confuzia de pe chipul lui, am început să îi vorbesc:
      -Știi, mă gândeam că ar fi cazul să ne cunoaștem în persoană. Bună, sunt Sonia, zic eu, întinzându-i mâna dreaptă.
      -Da, știu,aprobă el, râzând.
      -Introduce yourself, please, adaug eu, serioasă.
      -Bună, Sonia. Sunt Taylor și sunt încântat să mă aflu în fața ta, zise el, chicotind.

      Am început să zâmbim până când el a spart gheața și m-a îmbrățișat.