EP7.-Back to life

In sfarsit acasa. Primul lucru pe care l-am facut a fost o baie luuuunga,cu multa spuma, iar apoi m-am asezat in pat. Imi era dor de camera mea. Paturile din spital sunt extrem de incomode, iar camerele sunt atat de goale si triste.

Am adormit putin si m-am trezit plangand. Am visat ca Taylor il legase pe Xander si il tortura, iar eu eram una si aceeasi cu salvatorul meu si simteam groaza si durerea lui, durere care-mi rapea puterile si-mi rupea oasele. Zambetul malefic al lui Taylor a fost ultimul lucru pe care l-am vazut inainte sa ma trezesc. As fi vrut sa il sun pe Xander, dar nu aveam cum. Era tarziu oricum. Dormisem cam jumatate de zi. Noroc ca tata, speriat ca dorm  atat de mult, a urcat pana la mine in camera sa ma trezeasca, rugandu-ma sa cobor pentru a vedea ceva.
Jos, in mijlocul holului, se afla un buchet imens de trandafiri rosii, iar in stanga buchetului era asezat un singur trandafir alb si firav. Pe ambele am gasit cate un plic. In cel de langa buchetul mare scria"Bine ai venit acasa. Abia astept sa te vad maine. Tay" iar pe al doilea"Te astept maine, 3p.m.,in parc. Voi fi pe prima banca din stanga. De fapt, nu lua in seama detaliile. Doar vino. Xander"
Am zambit involuntar, simtindu-mi inima cum bate ca nebuna. Imi lipsea prezenta lui. Cat timp am stat in spital, a fost acolo. Nu il vedeam mancand sau dormind vreodata. Dar... imi placea sa ma simt protejata. Cred ca el stia asta prea bine.
A doua zi am ajuns la scoala, iar in momentul in care am pasit pe hol am fost asaltata de grupuri de colegi, care imi puneau zeci de mii de intrebari. SFAT: FACETI TOT POSIBILUL SA NU AJUNGETI IN SPITAL. E traumatizant sa faci fata atatator curiosi.
Din multime au aparut Nikky, Mady si Ginger( o colega cu care ne intelegeam toate foarte bine), care m-au imbratisat si mi-au spus cat le-am lipsit.
-Taylor m-a intrebat non-stop de tine, zise ginger, facandu-mi cu ochiul.
-Mda, privi Mady, sceptica(TIPIC MADY), de asta exista telefon si ore de vizita la spital. A venit macar o data la tine?
-Doar in ziua accidentului, zic eu, usor deranjata.
-Las' ca Xandy nu te-a lasat singurica, rase Nikky. Ti-am zis eu, ma privi ea, zambind amuzata. Eu ti-am zis, tu nu m-ai crezut.
Dar acum incepeam sa cred. Iubeam acei ochi caprui care ma vegheau in fiecare clipa, acele buze care se asterneau pe fruntea mea in timp ce dormeam, acele degete firave care se intersesctau cu ale mele pentru a-mi da curaj si putere.
-Buna, imi zise Taylor, venind incet spre mine, zambind usor rautacios. Un fior imi strabatu sira spinarii, amintindu-mi de visul din seara precedenta.
-Hey, zambesc eu, putin fortat, dar nu apuc sa termin de rostit salutul, ca ma trezesc impinsa in spate brusc de catre el iar buzele lui le ating pe ale mele cu repeziciune. Fac un pas in spate, socata. Nu asa imi imaginam momentul acela care ar fi trebuit sa fie special, magic.

Il priveam socata, ramasesem blocata, cu zeci de ochi atintiti asupra mea.

EP 6-Povestea Lui Xander

-DIN PERSPECTIVA LUI-

Inca din momentul in care am vazut-o pe strada mea, am stiut ca trebuie sa o protejez. Nu conta de cine sau de ce, dar sentimentul ca ea avea nevoie de ocrotire nu ma parasea. Stiam ca trebuie sa fac ceva sa o tin departe de EL, dar ce?

-TU!se repezi Taylor spre mine, impingandu-ma in perete.
-Stai usor, repezitule! In caz ca ai uitat, suntem intr-un spital, ii zic eu, determinandu-l sa faca un pas inapoi si sa ma elibereze.
-De ce tu? De ce tocmai tu ai salvat-o? Dintre zecile de oameni care erau in zona, de ce tocmai tu?
-In primul rand nu era nimeni in zona, zic eu, ironic. Si in al doilea rand, era doar o pura coincidenta. Am fost omult potrivit la locul potrivit.
-Stii foarte bine ca nu cred in coincidente.
-La fel cum nici eu nu  cred in toata iubirea asta pe care se presupune ca o simti pentru Sonia.
-Nu te baga, Merlin, pentru ca nu vei iesi intreg din asta, zise el, iesind din cladirea spitalului, val-vartej.
Adevarul este ca razboiul dintre mine si Taylor a inceput de cativa ani,de pe vremea cand Eylin traia.
Imi este greu sa vorbesc despre asta, atat timp cat numai eu stiu adevarul.
Eylin era sora mea geamana. Timp de 16 ani am avut-o langa mine. Sa pierzi pe cineva cu care ai impartit totul inca din pantece a reprezentat sfarsitul fericirii mele. Nu imi mai pasa de nimeni si de nimic. Ma trezeam plangand sau strigand-o prin somn. O simteam.
Aveam 15 ani, abia intrasem la liceu. Eylin si cu mine ne-am integrat destul de usor. Prima persoana pe care am intalnit-o a fost Taylor, cu care ne-am imprietenit instantaneu. Eram destul de apropiati, pana in momentul in care s-a petrecut ceva intre el si sora mea. Au inceput sa ma excluda, sa iasa tot mai des impreuna, pana in momentul in care sora mea a disparut. Nimeni nu a stiut ce s-a intamplat. Nimeni in afara de mine.
Fiind gemeni, am avut mereu acea conexiune telepatica, inclusiv in seara aceea de mai, de cand sora mea a disparut.
Taylor nu era ce credeam a fi, iar sora mea nu a fost decat o jucarie. Nu a fost singura fata care a disparut datorita lui. Taylor nu e uman. Nu stiu exact ce e, dar stiu ca tot ce arata e un fel de ambalaj, care ascunde o bestie. Acea bestie s-a hranit cu viata surorii mele, cu fericirea ei.
Noaptea aceea de mai a fost ultima din viata ei, iar eu nu pot lasa ca acest lucru sa i se intample si Soniei. Trebuie sa o protejez cu orice pret si sa ii spun adevarul.
Taylor a inceput sirul cu sora mea pentru ca stia cine si ce suntem: vrajitori. In ziua de azi lumea nu mai crede in vraji, iar vrajitorii sunt asociati cu magia neagra si cu fortele malefice. De cand am aflat ce sunt, am incercat sa ascund asta, am incercat sa fiu normal.
Singura problema este ca din momentul in care sora mea a disparut, am inceput sa am acelasi vis in fiecare seara. De mai bine de 2 ani visez accidentul Soniei iar si iar.
De ce eu? De ce ea?